Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Cetățean ceh, prins cu motocrossul în fondul cinegetic Budești: Jandarmii i-au aplicat amendă pe loc

Ieri, 1 iunie, în timp ce desfășurau o acțiune punctuală în zona cinegetică din apropierea localității Budești, jandarmii montani din cadrul Postului Montan Cavnic au surprins un cetățean de origine cehă care a pătruns cu un motocross în fondul cinegetic Budești, în locul numit Făgădăul Pintii.

Întrebat de jandarmi care este scopul activității sale, acesta a afirmat că folosește motocrossul în scop de agrement și a ieșit la o plimbare pe teren accidentat pentru aventură.

Jandarmii montani i-au adus la cunoștință prevederile legale privitoare la accesul cu mijloace motorizate în fondul cinegetic și l-au sancționat contravențional cu suma de 1000 lei potrivit legii Nr. Legii 407/2006 legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

Jandarmii montani reamintesc tuturor turiștilor faptul că pătrunderea cu mijloace motorizate în fondul cinegetic este permisă numai cu acordul scris al proprietarului terenului pe care se circulă, cu acordul gestionarului fondului cinegetic sau pe traseele omologate în cadrul competițiilor oficiale sau pe trasee special amenajate, declarate și aprobate de autoritățile de mediu, Direcția Silvică și gestionarul fondului cinegetic.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT