Performanță remarcabilă pentru fotbalul juvenil din Maramureș! Echipa feminină U10 a clubului Ruscova Valley Football Kids, reprezentanta județului la faza națională a Cupei Satelor Penny, competiție organizată de Federația Română de Fotbal, s-a calificat în marea finală de la Constanța.
În semifinală, micile fotbaliste din Valea Ruscovei au demonstrat ambiție, determinare și spirit de echipă, reușind să învingă reprezentativa județului Galați cu scorul de 1-0.
Succesul poartă și semnătura antrenorului Tudic Mihai, care a pregătit exemplar echipa și a contribuit la acest parcurs de excepție.
Calificarea în ultimul act al competiției reprezintă o performanță istorică pentru comunitatea din Valea Ruscovei și pentru fotbalul juvenil maramureșean, fetele reușind să ducă numele județului printre cele mai bune echipe din țară.
Maramureșencele vor juca pentru marele trofeu, având șansa de a încununa un parcurs extraordinar cu titlul național.
Felicitări sportivelor, antrenorului și tuturor celor care le susțin! Maramureșul este alături de voi!











