Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Au fost scoși la timp din trafic de polițiștii de la rutieră!

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au desfășurat activități specifice pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, utilizând aparatura din dotare. Astfel, mai mulți conducători auto au fost depistați sub influența alcoolului.

Astfel, la data de 5 iunie polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier, au oprit pe bulevardul Traian, din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, care emana halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a confirmat bănuiala polițiștilor, întrucât aparatul a indicat o valoare a alcoolemiei ce depășea limita legală, respectiv 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeași zi, în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.J. 108E, în localitatea Lucăcești. Bărbatul de 36 de ani, identificat la volanul autoturismului, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot la data de 5 iunie a.c., aproape de miezul nopții, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare a oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Baia Mare. Pentru ca polițiștii au observat indicii ale consumului de alcool, l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a rezultatelor afișate, conducătorii auto au fost conduși la o unitate medicală pentru prelevării mostrelor biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei din sânge. În toate situațiile prezentate, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea tragediilor produse pe fondul consumului de alcool la volan, prin controale susținute, activități preventive și măsuri ferme împotriva celor care aleg să conducă punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului reprezintă un comportament iresponsabil, cu consecințe grave și, de multe ori, ireversibile.

Inspectoratul Județean Poliție Maramureș reiterează importanța respectării normelor rutiere și adoptarea unui comportament responsabil în trafic.

15 SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE ȘI PATRU CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ÎN CADRUL UNEI ACȚIUNI A POLIȚIȘTILOR ÎMPREUNĂ CU REPREZENTANȚI AI REGISTRULUI AUTO ROMÂN MARAMUREȘ

Ieri, 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Maramureș, au organizat o acțiune comună, pe D.N.18, în Tăuții de Sus, pentru reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul deficiențelor tehnice ale autovehiculelor. Astfel, au fost organizate controale în trafic, cu echipaje mixte de control. Acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și scoaterea din trafic a conducătorilor auto care pun în pericol circulația rutieră. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au reținut patru certificate de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate. În acest context, polițiștii au legitimat mai multe persoane și au verificat aproximativ 12 autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, au aplicat 15 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare este de peste 5.000 de lei. Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, în scopul reducerii riscurilor la care sunt expuși participanții la traficul rutier.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT