Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Băimăreancă amenințată de fostul soț. Fiul și-a amenințat tatăl la Moisei. Monitorizare electronică și ordine de protecție emise

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat din Baia Mare, după ce i-ar fi adresat amenințări fostei sale soții.

Ieri, 10 iunie a.c., o femeie a sesizat poliția despre faptul că în aceeași zi, în intervalul orar 02.30-04.00, pe fondul unor neînțelegeri, fostul său soț i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, ceea ce i-a determinat o stare de temere. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că incidentul s-ar fi petrecut în cadrul unor discuții purtate prin intermediul telefonului mobil.

Astfel, în baza celor constatate, cât și după cele rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, din care a reieșit risc iminent de violență, pe numele bărbatului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care au dispus mai multe măsuri pentru protecția persoanei vătămate.

De asemenea, femeia și-a exprimat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, astfel că a fost întocmită documentația specifică. Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Baia Mare l-au identificat pe bărbatul în cauză, iar la acest moment este monitorizat prin dispozitivul de localizare, astfel încât să nu se apropie de victimă.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Moisei

Alte măsuri pentru siguranța victimei au fost dispuse de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Moisei, ca urmare a unei intervenții în cazul unei sesizări, semnalată prin apel unic de urgență 112.

De îndată, polițiștii s-au deplasat pe raza localității Moisei, la un imobil unde au constatat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență tatălui său.

Conform procedurii, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, iar în urma răspunsurilor oferite de către victimă, pentru siguranța acesteia, s-a impus emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.

În continuare, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de amenințare.

În sprijinul victimelor polițiștii maramureșeni recomandă:

  • Să evitați escaladarea conflictelor generate pe fondul consumului de alcool;
  • Să solicitați sprijinul autorităților sau al persoanelor apropiate atunci când sunteți victime ale vreunei infracțiuni;
  • Să apelați de urgență numărul 112 dacă vă aflați într-o situație de pericol;
  • Să sesizați din timp comportamentele agresive sau amenințările repetate;
  • Să vă informați cu privire la măsurile de protecție disponibile pentru victimele violenței domestice.
Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT