Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

LOVITURĂ ”sub centură” pentru fostul primar Cătălin Cherecheș la CA Cluj: 150.000 USD rămân confiscați! Sentința Tribunalului Maramureș desființată în întregime!

Prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins propunerea formală de DNA – ST Cluj cu privire la confiscarea specială a sumei de 150.000 USD pretins primită cu titlul de mită de inculpatul Cătălin Cherecheș. Pentru a pronunţa sentinţa penală sus menţionată, instanţa de fond a reținut în esență, următoarele:

Sub aspectul textului de incriminare, dispoziţiile art. 289 alin. 1 Cod penal incriminează fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Potrivit art. 289 alin. 3 Cod penal, banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Aşadar, nu se poate dispune confiscarea specială dacă fapta s-a săvârşit în modalitatea pretinderii sau acceptării promisiunii, raţionament pentru care obiectul prezentei cauze este limitat la analizarea întrunirii condiţiilor necesare în vederea confiscării speciale a sumei de 150.000 USD, presupus a fi fost primită de inculpatul Cătălin Cherecheș cu titlu de mită. Conform art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Instanța de apel, cu majoritate, față de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și parțial readministrat în fața tribunalului constituit în principal din înscrisuri și probe orale (declarații inculpați și martori) apreciază contrar primei instanțe, că elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită sunt dovedite, fapta comisă fiind una antijuridică și nejustificată.

“Având în vedere împrejurarea că probele administrate au relevat îndeplinirea condițiilor cerute de prevederile art.107 Cod penal, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită, fapta comisă fiind una antijuridică și nejustificată, iar pe de altă parte, faptul că suma de 150.000 USD nu a intrat în mod direct în patrimonial inculpatului, ci prin intermediul celor două contracte de sponsorizare, disimulate, în patrimoniul ###, persoane juridice ce au acționat însă cu bună credință, se impune confiscarea specială (prin echivalent lei la cursul BNR din momentul executării efective) a sumei de 150.000 USD pretins primită de inculpatul Cătălin Cherecheș cu titlu de mită de la numitul Wermelinger ##### – reprezentant al Werco Trade AG din #######.

Cum s-au împărțit banii

Apărarea a mai invocat faptul că contractul de furnizare de servicii media dintre SC ##SRL şi HCM Baia Mare fusese încheiat în data de 8 mai 2013 (deci anterior încheierii contractului de sponsorizare dintre Werco Trade AG şi HCM – Secţia fete), aspect care nu este relevant în contextul în care probele administrate au relevat că societatea de presă aparținea în realitate inculpatului Cherecheș, atâta vreme cât chiar inculpatul a fost cel care a stabilit entităţile „sponsorizate” şi repartiţia sumelor, dar şi faptul că, din suma de 90.000 USD primită de HCM Baia Mare, să fie plătită integral către S.C. ## S.R.L. suma de 50.000 de lei.

Curtea de Apel nu împărtășește argumentul primei instanțe conform căruia, în privința contractului de sponsorizare încheiat cu Primăria Baia Mare, destinaţia sumelor de bani relevă lipsa de tipicitate a faptei, întrucât suma de bani a fost utilizată în interesul comunităţii, respectiv o parte din suma de bani primită cu titlul de sponsorizare de la WERCO TRADE AG ####### a fost utilizată pentru plata Contractului subsecvent nr. 4/02.12.2013 atribuit în baza Acordului cadru nr. 25528/21.09.2012, încheiat cu S.C. ## S.R.L., care a avut ca obiect achiziția de echipamente de joacă și asistență tehnică la montaj, iar o parte a fost utilizată pentru cheltuieli legate de organizarea festivalului Toamna Băimăreană 2013 (materiale promoționale, execuție jocuri artificii Sărbătoarea castanelor, prestări servicii artistice), aspectele legate de destinația dată sumei primite fiind ulterioare consumării infracțiunii. #### a fost obţinută de către inculpat, pentru altul, în mod ilegal, întrucât această sumă nu era legal datorată, mai precis exceda sumei legal datorate constând în cuantumul legal al taxei de acces stabilită prin HCL, respectiv suma de 60.000 lei ce a și fost achitată de către SC ## (solicitantul autorizaţiilor de acces) municipiului Baia Mare.

În ceea ce privește cel de-al doilea contract de sponsorizare încheiat cu HCM Baia Mare, Curtea de Apel își însușește starea de fapt expusă de către tribunal în sentința penală apelată dar nu și interpretarea dată probatoriului administrat, constatând că, la data de 20.05.2013, WERCO TRADE AG a încheiat cu Handbal Club Municipal Baia Mare (HCM Baia Mare) contractul de sponsorizare numărul 260/20.05.2013, în valoare de 90.000 USD. Contractul a fost semnat din partea WERCO TRADE AG ####### de inculpatul Wermelinger #####, iar din partea HCM de către directorul sportiv, martorul Kotecz Daniel.

  • de 90.000 USD a intrat în contul HCM Baia Mare deschis la ### S.A. la data de 22.05.2013. După efectuarea schimbului valutar, la data de 23.05.2013, HCM Baia Mare a virat suma de 50.000 lei către S.C. ### S.R.L. al cărei asociat și administrator figura suspectul ###
  • data de 08.05.2013 a unui „contract cadru privind derularea de campanii de comunicare multimedia Ziarul electronic eMaramures.ro/Radio eMaramureș/Televiziunea eMaramureș/ Ziarul print Maramureș” între S.C. ## S.R.L. și HCM (Contract nr. 309/08.05.2013). Durata contractului a fost stabilită la 12 luni, prețul fiind de 40.322,59 lei + TVA.

Contrar susţinerilor apărării, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpatul Cherecheș a achiziționat la începutul anului 2013, prin interpus, respectiv pe numele suspectului ## , trustul de presă INSERV MEDIA, care şi-a schimbat ulterior denumirea în EMARAMUREŞ #####, inculpatul fiind cel care a plătit contravaloarea trustului de presă, aspect confirmat de martorii ## și ### precum și de numitul ##, audiat în calitate de suspect în cursul urmăririi penale, respectiv de martor, în fața primei instanțe , ale căror declarații sunt expuse în cuprinsul hotărârii apelate.

Contrar argumentelor primei instanțe, din perspectiva existenței infracțiunii de luare de mită, nu este relevantă nici împrejurarea că contractul de furnizare de servicii media dintre SC # SRL şi HCM Baia Mare fusese încheiat în data de 8 mai 2013 (deci anterior încheierii contractului de sponsorizare dintre Werco Trade AG şi HCM Baia Mare – Secţia fete), atâta vreme cât inculpatul a fost cel care a stabilit cele două entităţi „sponsorizate” şi repartiţia sumelor.

Ce spune instanța

CHERECHEŞ DE. CĂTĂLINInculpat

Solutia pe scurt: Cu majoritate, în temeiul art. 421 alin.1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – ST Cluj împotriva sentinței penale nr.222/19.08.2025 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. 1059/100/2023*, pe care o desființează în întregime, și pronunțând o nouă hotărâre:

În temeiul art.289 alin.3 Cod penal raportat la art. 112 lit.e) Cod penal, dispune confiscarea specială (prin echivalent lei la cursul BNR din momentul executării efective) a sumei de 150.000 USD pretins primită de inculpatul C. C. cu titlu de mită de la numitul W. M. – reprezentant al W. T. AG din E. În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de solu?ionarea prezentului penal rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată prin punerea deciziei la dispozițua participanților prin mijlocirea grefei Curtii, azi, 18.06.2026. Document: Hotarâre  1207/2026  18.06.2026

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT