Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

BAIA MARE: Bărbat salvat în ultimul moment de un jandarm și un polițist (VIDEO)

În data de 17 iunie, în jurul orei 22.00, un bărbat din Baia Mare a apelat numărul unic de urgență 112 și a sesizat faptul că intenționează să se sinucidă.

Experiența dispecerului de serviciu a făcut ca bărbatul, aparent necooperant, să transmită informații privind locul în care se află. De îndată, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist și jandarm, a fost direcționată înspre locuința bărbatului. Până la sosirea echipajului la fața locului, dispecerul a continuat discuția telefonică apelând la tehnici de convingere pentru ca acesta să nu recurgă la cele plănuite.

Cu sprijinul pompierilor, agent șef de poliție Gheorghel Ioan și plutonier Vaida Vlad au pătruns în imobilul în care se afla bărbatul și au reușit să îl salveze în ultimul moment.

După ce au luat toate măsurile necesare pentru siguranța acestuia, fiecare dintre cei implicați și-a continuat serviciul cu un profund sentiment de mulțumire datorat faptului că împreună au salvat o viață.

Asemenea misiuni, care presupun coordonare eficientă contracronometru, denotă dorința structurilor implicate de a-i sprijini pe cei aflați în situații de cumpănă și de a răspunde cu profesionalism fiecărei situații de urgență.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT