Ieri, 22 iunie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Moisei au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier, în zona Pieței, din localitate.
Astfel, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat faptul că cele sesizate de confirmă.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, un bărbat de 71 de ani care conducea un tractor, ar fi pătruns fără să se asigure dintr-o parcare, pe D.N. 18, intrând astfel în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 65 de ani.
De asemenea, polițiștii au stabilit în urma verificărilor efectuate faptul că, bărbatul de 71 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. Polițiștii continuă cercetările.
*****
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ieri, 22 iunie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare- Biroul Rutier au surprins cu aparatul radar din dotare, pe strada Aleea Mocirei, din localitatea Mocira, un autoturism care circula cu o viteză de 91 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h.
Astfel, polițiștii au procedat la oprirea autoturismului, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 39 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat. Ulterior, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.
*****
Ieri, 22 iunie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare, împreună cu cei din cadrul posturilor de poliție arondate au desfășurat o acțiune, tip Blocada, pe raza localității Șomcuta Mare.
Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 45 de persoane și 40 de autoturisme au fost oprite și verificate.
Pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat opt sancțiuni contravenționale a căror valoare depășește suma de 4.600 de lei. De asemenea, în cazul unui autoturism a fost dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate.
Totodată, pe parcursul acțiunii a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic-Grupa Canină, participând și reprezentanți ai Distribuției de Energie Electrică.
*****
Ieri, 22 iunie a.c., în jurul orei 05.45, în timp ce se aflau pe D.J. 108A, între localitățile Fărcașa și Gârdani, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au observat în afara părții carosabile un autoturism care prezenta avarii.
Polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat de 56 de ani din municipiul Baia Mare.
În urma primelor verificări efectuate a reieșit faptul că, bărbatul ar fi condus autoturismul pe D.J. 108D, între localitățile Rodina și Gârdani, iar la un moment dat ar fi acroșat un animal sălbatic, provocând astfel avarii autoturismului.
Polițiștii au procedat la testarea bărbatului cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.
În cauză, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările.
*****
În după-amiaza de 22 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliștea de Sus, în timp ce efectuau serviciul de patrulare și supraveghere a traficului rutier, pe strada Bogdan Vodă, din localitate, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism.
În urma opririi, polițiștii au legitimat conducătorul auto, stabilind că este vorba de un un bărbat de 67 de ani.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, fiind incoerent în vorbire, polițiștii au procedat la testare acestuia cu aparatul etilotest, însă, testare nu a putut fi efectuată din cauza stării avansate de ebrietate a bărbatului.
Având în vedere faptul că bărbatul a devenit recalcitrant, polițiștii au procedat la încătușarea acestuia, fiind condus la o unitate medicală, unde, i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.










