Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

EXCLUSIV: Bătaie ca-n filme în cartierul de pe strada Calea Mireșului din Șomcuta Mare. Mai multe persoane rănite. Intervin mascații, jandarmii, poliția și echipaje medicale

A fost scandal uriaș în această seară în cartierul de pe strada Calea Mireșului din orașul Șomcuta Mare. Din primele informații se pare că, inițial cinci persoane s-ar fi certat iar între acestea ar fi izbucnit un scandal. S-au aplicat pumni, picioare.

Când au auzit strigăte și urlete alți cetățeni au intervenit în scandal. A urmat o încăierare generală. Mai multe persoane ar fi suferit leziuni corporale fiind preluate de echipajele medicale trimise la fața locului.

Totodată, au intervenit mai multe echipaje ale Poliției orașului Șomcuta Mare. S-a cerut sprijinul echipajului de intervenție de la Jandarmeria Maramureș, dar și la Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Maramureș.

S-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tulburarea liniștii publice și dacă se vor depune plângeri și pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe.

Ce spune Poliția: POLIŢIŞTII ORAȘULUI ȘOMCUTA MARE AU INTERVENIT PE STRADA MIREȘULUI, DIN LOCALITATE, PENTRU APLANAREA UNEI STĂRI CONFLICTUALE

Ieri, 25 iunie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii orașului Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe strada Mireșului, din localitate, a izbucnit un scandal între mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la față locului ocazie cu care au constatat că între mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 43 de ani ar fi izbucnit un scandal, în urma căruia acestea s-ar fi agresat fizic reciproc.Totodată, una dintre persoanele implicate ar fi provocat avarii unui autoturism.

În urma evenimentului, un bărbat a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La fața locului a intervenit și un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale în vederea menținerii ordinii și liniștii publice.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției pentru clarificarea situației și luarea măsurilor legale care se impun, ocazie cu care au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.

foto principal generat de AI cu titlu exclusiv ilustrativ și informativ

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT