Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

ACȚIUNI „BLOCADA” ÎN MARAMUREȘ: Sute de persoane verificate și sancțiuni aplicate

La data de 25 iunie a.c., polițiștii maramureșeni au desfășurat două acțiuni pe raza județului, având ca scop prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.

În intervalul orar 16.00-18.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au acționat în comuna Vișeu de Jos, în cadrul acțiunii „Blocada”, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș și polițiști de frontieră.

Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 89 de persoane și au fost controlate 75 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, în baza O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.600 de lei.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii Postului de Poliție Comunal Vadu Izei, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român Maramureș, au desfășurat o acțiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

În cadrul acțiunii au fost controlate 50 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice și una pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 132 din 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Valoarea totală a acestora depășește suma de 5.600 de lei.

De asemenea, polițiștii au dispus în cazul a șase autoturisme reținerea certificatelor de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate, iar în cazul unui autoturism și reținerea setului de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Totodată, în cazul unui conducător auto a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere.

Polițiștii maramureșeni vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT