Imagini absolut halucinante au fost înregistrate astăzi de o cameră de supraveghere a unei societăți comerciale din orașul maramureșean Borșa. Un localnic a intrat cu buldozerul pe proprietatea firmei și a început să împingă totul în cale. Nimic nu i-a stat în cale. Proprietarii au cerut ajutor la 112.
Un echipaj al Poliției Borșa a venit la fața locului numai că individul de pe buldozer i-a ignorat pur și simplu pe polițiști. Abia după ce a terminat de împins toate bunurile depozitate pe terenul respectiv a venit înspre polițiști.
Conform informațiilor noastre acesta ar fi susținut că el este proprietarul terenului și că ”mâine” le va duce polițiștilor documentelor. Culmea pe care nu le deține pentru că administratorii societății comerciale spun că este proprietatea lor și chiar au prezentat polițiștilor actele.



Ce spune IPJ Maramureș
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violarea sediului profesional și distrugere, ca urmare a unei sesizări la care au intervenit în cursul zilei de astăzi, 30 iunie.
Din verificări a reieșit că doi tineri de 17 ani și 29 de ani ar fi fost amenințați cu acte de violență de către un bărbat de 59 de ani.





De asemenea, bărbatul de 59 de ani, în timp ce conducea un buldozer, ar fi pătruns, fără drept, pe proprietatea unei societăți comerciale și ar fi distrus bunuri depozitate.
Sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările în vederea clarificării situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.









