Fără să stea prea mult pe gânduri, au lăsat redacția în urmă și au pășit în poligonul de tir sportiv cu talere, hotărâți să demonstreze că pot alinia cel puțin la fel de bine aparatele de ochire precum obiectivele camerelor de filmat.
Astfel au răspuns, ieri, 8 iulie a.c., jurnaliștii maramureșeni invitației lansate de polițiști de a participa împreună la un concurs de tir cu talere.
Competiția s-a desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, în care spiritul competitiv, buna dispoziție și emoțiile fiecărui participant au fost ingredientele principale.
Energia pozitivă, umorul și rememorarea experiențelor trăite împreună au transformat întâlnirea într-o zi de bun augur pentru continuarea colaborării dintre polițiști și reprezentanții mass-media, în beneficiul comunității.
Dincolo de clasamentul competiției, cel mai important rezultat reflectă dialogul deschis și colaborarea eficientă dintre cei care contribuie, fiecare prin rolul său, la siguranța și informarea corectă a comunității.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș transmite mulțumiri Clubului Sportiv Municipal Baia Mare pentru sprijinul acordat în realizarea acestei activități!
















