Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Bărbat din Târgu Lăpuș, reținut după ce a condus repetat fără permis (VIDEO)

Ca urmare a probatoriului administrat într-o cauză ce vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 53 de ani.

În fapt, la data de 3 mai a.c., polițiștii au oprit un autoturism, care circula pe D.J. 109 F, în localitatea Răzoare.

Verificările efectuate de polițiști în bazele de date au relevat că bărbatul, aflat la volanul autoturismului în cauză, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ulterior, respectiv la data de 10 iulie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii l-au surprins din nou la volanul unui autoturism, pe strada Liviu Rebreanu din localitatea Târgu Lăpuș.

Având în vedere materialul probator existent în cauză, împotriva bărbatului a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT