Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Săcel va avea sistem de canalizare. Finanțare de aproape 12 milioane de lei obținută prin AFM

Comuna Săcel face un pas important către modernizarea infrastructurii, după ce administrația locală a primit confirmarea oficială privind finanțarea proiectului de înființare a sistemului de canalizare.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Ionuț Gabriel Dologa, care a precizat că valoarea finanțării se ridică la aproape 12 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2,4 milioane de euro. Fondurile sunt asigurate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

În perioada următoare, autoritățile locale vor demara etapa de elaborare a proiectului tehnic și de obținere a tuturor avizelor și autorizațiilor necesare, astfel încât lucrările de execuție să poată începe în cel mai scurt timp.

„Acest proiect reprezintă un pas important pentru modernizarea localității noastre și va aduce beneficii directe pentru noi toți”, a transmis primarul Ionuț Gabriel Dologa.

Investiția este una dintre cele mai importante pentru dezvoltarea comunei, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor, la protecția mediului și la creșterea atractivității zonei pentru viitoare investiții.

Administrația locală a mulțumit cetățenilor pentru încrederea acordată și a dat asigurări că va continua demersurile pentru implementarea proiectelor de dezvoltare necesare comunității.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT