Un grav accident rutier s-a produs aseară în jurul orei 21.00 pe raza localității Poienile de Sub Munte, Maramureș, în zona unei grădinițe. Un bărbat care circula pe un scuter deși ar fi consumat băuturi alcoolice înainte, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilp.
La fața locului a sosit echipajul pompierilor civili (SVSU) din Poienile de Sub Munte, care au găsit victima inconștientă pe partea carosabilă. Aceștia i-au acordat primul ajutor, iar echipajul ambulanței l-a stabilizat. Pacientul a fost preluat de echipajul SMURD și după ce l-au stabilizat l-au transportat la Spitalul Orășenesc din Vișeu de Sus.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală în acest caz urmând să stabilească exact circumstanțele producerii evenimentului rutier.
ACTUALIZARE
La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localității Poienile de Sub Munte a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verficările preliminare efectuate a reieșit că un bărbat de 44 de ani, care conducea un scuter, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, bărbatul a suferit leziuni corporale, astfel că a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În continuarea verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
revenim cu detalii și imagini video














