La data de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Cluj-Napoca au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în dimineața zilei de 11 iulie a.c., în jurul orei 04.20, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe contrasens într-un sens giratoriu din cartierul Mărăști.
Conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, din județul Maramureș, nu s-ar fi conformat semnalelor polițiștilor, continuându-și deplasarea, iar din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând peste delimitatoarele de benzi amplasate în sensul giratoriu destinat staționării autobuzelor de transport public, ulterior, acesta abandonând autoturismul.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită, stabilind că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de tânărul de 21 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 16 iulie a.c., acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente.










