Caz revoltător la Vișeu de Sus sesizat de un localnic care se ocupă cu salvarea și îngrijirea animalelor. Conform acestuia totul s-ar fi întâmplat în seara zilei de 16 iulie 2026, ora 19.00 pe strada Poduri din Vișeu de Sus. Acesta a dat și un nume care se bănuiește că ar fi ucis animalul, însă oficial nu este confirmat. „Aici i-am dat o bucată de pâine și i-a dat și vecinul tot așa. Și am scris pe facebook că oare cine și-a pierdut un câine să vină lângă unitatea militară că este aici. Era tare liniștit și jucăuș” spune o femeie.
Ce spune IPJ Maramureș
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus au întocmit dosar penal privind uciderea animalelor, cu intentie, ca urmare a unei sesizări la care au intervenit în data de 16 iulie a.c.
În continuare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.











