Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Ordin de protecție pe numele unui polițist din Maramureș! Iubita l-a reclamat direct la instanță: din cauza comportamentului nu s-ar simți în siguranță alături de el (EXCLUSIV)

Astăzi Judecătoria Baia Mare a admis cererea unei femei care a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva iubitului ei, un angajat al Poliției Maramureș. Din informațiile obținute de www.vasiledale.ro se pare că între cei doi nu a existat violență fizică și nici intervenții ale colegilor polițistului pentru vreo infracțiune de violență domestică. Se pare că femeia s-a adresat direct instanței de judecată deoarece nu s-ar simți în siguranță alături de bărbatul cu care a împărțit aceeași casă. Cei doi nu ar fi căsătoriți susțin sursele noastre.

Pentru a evita orice incident (deși instanța nu a cerut explicit acest lucru) polițistului nu i-a fost suspendat accesul la armamentul din dotare. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel. Totuși este executorie.

Ce spune instanța

Solutia pe scurt: Admite cererea de emitere a ordinului de protecţie, formulată şi precizată de către reclamanta … în contradictoriu cu pârâtul ….. Dispune emiterea unui ordin de protecție pentru o durată de 2 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, prin care: 1. Obligă pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 50 m faţă de reclamantă; 2. Interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.

În baza art. 38 alin. (4) din Legea 217/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea 36/2026, obligă pârâtul ca, pe durata ordinului de protecţie, să urmeze lunar câte o ședință de consiliere psihologică sau psihoterapie, în vederea gestionării manifestărilor sale comportamentale. Ședința de consiliere psihologică se va derula în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Maramureș sau în cadrul oricărui cabinet individual de psihologie autorizat. Obligă pârâtul să dea informaţii organului de poliţie o dată pe lună cu privire la efectuarea şedinţelor de consiliere psihologică/psihoterapie dispuse mai sus.

Atrage atenția pârâtului că nerespectarea prezentului ordin de protecție constituie infracțiune. Atrage atenția reclamantei că respectarea ordinului de protecție este obligatorie și pentru persoanele protejate prin intermediul său, iar în cazul în care acestea încalcă dispozițiile ordinului vor fi obligate la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea și punerea în executare a acestuia.

Dispune comunicarea, de îndată, a dispozitivului prezentei hotărâri, Poliției orașului Baia Mare și Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date în vederea punerii în executare, precum și U.A.T. Baia Mare, prin primar, în atenţia reprezentantului/structurii competente din cadrul unităţii administrativ teritoriale cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei, conform dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu modificările aduse prin Legea nr. 36/2026. Executorie. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată la data de 31.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

foto principal arhivă cu scop exclusiv ilustrativ și informativ

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT