COLIZIUNE ÎNTRE UN ATV ȘI UN AUTOVEHICUL ÎN LOCALITATEA MARA. Aseară, 31 iulie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.N.18, în localitatea Mara.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, în evenimentul rutier, ar fi fost implicate un ATV și un autoturism, care se deplasau pe D.N.18.
În urma impactului, conducătorul ATV-ului a fost rănit, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Conform informațiilor obținute de www.vasiledale.ro microbuzul circula pe ruta Borșa – Baia Mare – Timișoara. Niciunul dintre pasageri nu a suferit leziuni corporale.














