Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a transmis o adresă tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ, prin care solicită sprijinul autorităților locale în implementarea unor măsuri voluntare de reducere a consumului de energie electrică.
Demersul vine în contextul măsurilor adoptate la nivel național pentru diminuarea consumului de energie și al presiunii exercitate asupra Sistemului Energetic Național, generate de seceta prelungită și de nivelul foarte scăzut al Dunării. În acest context, Reactorul 1 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost oprit controlat în cursul săptămânii trecute.
Prin apelul adresat primarilor, prefectul subliniază importanța unei utilizări responsabile și eficiente a resurselor energetice și încurajează autoritățile locale să analizeze posibilitatea adoptării unor măsuri care să contribuie la reducerea consumului de energie, fără a afecta siguranța cetățenilor.
Printre măsurile propuse se numără diminuarea intensității iluminatului public pe arterele unde infrastructura tehnică permite reducerea fluxului luminos, precum și oprirea iluminatului arhitectural al clădirilor și obiectivelor publice.
Instituția Prefectului Județul Maramureș își exprimă încrederea că autoritățile administrației publice locale vor răspunde cu responsabilitate acestui apel, contribuind astfel la efortul comun de optimizare a consumului de energie și de protejare a stabilității Sistemului Energetic Național.











