În cursul zilei de ieri, 05 august a.c., tânărul acuzat de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu, distrugere și amenințare a fost prezentat instanței de judecată care a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cel în cauză a fost reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Vă asigurăm că prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și protejarea victimelor acesteia reprezintă o prioritate pentru polițiștii maramureșeni, care acționează cu fermitate și promptitudine pentru gestionarea fiecărui caz sesizat și aplicarea măsurilor legale.
Precizăm că în cazul prezentat efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Ce spune instanța
| RUSU SIMION JR. | Inculpat |
Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. „e” Cod procedură penală: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti în dosarul nr.251/201/P/2026 şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului Rusu Simion, jr., în prezent reţinut în Arestul I.P.J. Baia Mare, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: -violență în familie, faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) C.p. rap. la art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit .d) Cod penal; -violare de domiciliu, faptă prev. și ped. de art. 224, alin. (2) Cod penal; –distrugerea, faptă prev. și ped. de art. 253, alin. (1) din Cod penal ; -amenințarea, faptă prev. și ped. de art. 206, alin. (1) din Codul penal, – persoană vătămată R. S. -violență în familie, faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) Codul penal rap. la art. 193 alin. (1) ?i alin. (21) lit .d) Cod penal și, -amenințare, faptă prev. și ped. de art. 206 alin. (1) Cod penal, – persoană vătămată R.A.-M. , toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) ?i art. 41 alin. 1 din Codul penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05.08.2026, până la data de 03.09.2026, inclusiv. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului privind luarea faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Inculpatul a contestat decizia la instanța superioar – Tribunalul Maramureș.











