Ieri, 7 august a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Moisei au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Moisei.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un un tânăr in vârstă de 19, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.
În urma impactului au rezultat pagube materiale, ambii conducători auto refuzând transportul la o unitate medicală.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Ulterior celor constatate, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus, au fost sesizați, ieri, 7 august a.c., în jurul orei 18.30, cu privire la faptul că tânărul în vârstă de 22 de ani s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă, iar sub coordonarea procurorului de caz cercetările continuă.













