Incendiu violent în aceste momente la intersecția străzilor Magnoliei cu Miron Costin din Baia Mare. Două echipaje ale pompierilor dar și un echipaj SMURD au fost direcționate în zonă.
Primii ajunși la fața locului au fost polițiștii băimăreni care au încercat să dea o mână de ajutor. Și un vecin a început să arunce apă cu furtunul până să sosească pompierii.
DIn păcate flăcările uriașe care au cuprins anexa gospodărească din lemn a făcut misiunea imposibilă. Pompierii militari au reușit ca în sfert de oră să localizeze focul pentru a nu se mai extinde iar acum lucrează pentru lichidarea lui.
Ce spune ISU Maramures
Pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au intervenit în această după-amiază pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situată pe strada Grigore Ureche din municipiul Baia Mare.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate 11 cadre militare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD (EPA).
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Pe parcursul intervenției, o femeie care a suferit atac de panică a fost asistată medical la fața locului de membrii echipajului SMURD, nefiind necesar transportul acesteia la spital.
Incendiul este lichidat în acest moment. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.
Imagini video aici: https://www.facebook.com/reel/2195306171013333













