La data de 14 august a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un eveniment rutier produs, în municipiu.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că șoferul unei autoutilitare, în vârstă de 41 de ani, posibil pe fondul unei probleme medicale, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu mai multe bunuri aflate în curtea unei societăți comerciale.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele fiind negative.
Ulterior, a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar la scurt timp, acesta a prezentat o stare de rău și a fost solicitată prezența unui echipaj medical, fiind condus la o unitate medicală pentru stabilirea stării de sănătate.
Cercetările sunt continuate.
*****
La data de 13 august a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni, în timp ce desfășurau activități specifice pe DJ 108E, în localitatea Mireșu Mare, au oprit pentru control un autoturism.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din Mireșu Mare. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și dispunerii măsurilor legale.
*****
La data de 13 august a.c., în intervalul orar 10.00–12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș, împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic- Grupa Canină din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 35 de persoane și au verificat 30 de autoturisme.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea situațiilor de risc și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
Notă: Reamintim conducătorilor auto că respectarea normelor rutiere contribuie direct la prevenirea accidentelor. Prudența, responsabilitatea și respectul față de ceilalți participanți la trafic trebuie să însoțească fiecare deplasare.













