La data de 17 august a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Hornului din municipiu.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un copil în vârstă de 9 ani, în timp ce se deplasa cu bicicleta, având ca pasager un alt copil de aceeași vârstă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma accidentului, cei doi copii au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
*****
La data de 17 august a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Seini, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Tăuții Măgherăuș, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe D.N. 1C, în localitatea Săbișa.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, fapt pentru care aceștia au pornit în urmărirea acestuia în trafic.
Polițiștii au identificat autoturismul într-o stație de carburant din localitatea Bușag, ocazie cu care au procedat la legitimarea conducătorului auto și verificarea legalității documentelor deținute de acesta.
Totodată, întrucât tânărul, în vârstă de 24 de ani, emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, iar, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările.
*****
La data de 17 august a.c., polițiștii Postului de Poliție Comunal Vadu Izei, împreună cu specialiștii Registrului Auto Român Maramureș, au desfășurat o acțiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor și depistarea abaterilor de la normele privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 45 de autovehicule și legitimate 53 de persoane.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.
Totodată, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și reținut un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
*****
La data de 17 august a.c., în intervalul orar 11.00–13.00, polițiștii din Șomcuta Mare și cei ai posturilor de poliție arondate, sprijiniți de polițiștii Serviciului Criminalistic – Grupa Canină și de jandarmii maramureșeni, au desfășurat o acțiune în localitățile Fersig și Finteușu Mic.
Activitățile au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și verificarea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 15 persoane și controlate 14 autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
Polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic să manifeste responsabilitate și prudență, să respecte regimul legal de viteză, semnificația indicatoarelor și a marcajelor rutiere, precum și indicațiile polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Conducătorii auto sunt sfătuiți să nu se urce la volan după consumul de alcool sau al altor substanțe și să se asigure că autovehiculele conduse îndeplinesc condițiile legale pentru circulația pe drumurile publice.
Totodată, cetățenii sunt încurajați să adopte o conduită preventivă, să evite implicarea în situații conflictuale și să sesizeze de îndată orice faptă care ar putea pune în pericol ordinea și siguranța publică. Respectarea normelor legale și cooperarea cu forțele de ordine contribuie în mod direct la prevenirea incidentelor și la menținerea unui climat de siguranță în comunitate.










