Așa cum se știe, aplicația e-Terra este funcțională etapizat începând de săptămâna trecută.
Unul dintre serviciile care a generat cea mai mare preocupare în spațiul public a fost eliberarea extraselor de carte funciară pentru informare.
În contextul informațiilor și, uneori, al dezinformărilor apărute pe rețelele de socializare, ne-am așteptat ca cetățenii să fie îngrijorați în special în ceea ce privește situația și siguranța proprietăților lor.
Tocmai de aceea, ne-am pregătit pentru un număr mare de solicitări și am luat măsurile necesare pentru a putea răspunde cât mai eficient.
Până astăzi, în județul Maramureș au fost eliberate începând cu data functionării aplicației e- Terra:
🔹 988 extrase CF pentru informare, dintre care 459 eliberate la ghișeu
🔹 771 extrase CF pentru autentificare
🔹 54 copii certificate ale documentelor din arhivă, dintre care 50 la ghișeu
🔹 157 certificate privind identificarea numărului topografic/cadastral și de carte funciară, dintre care 153 eliberate la ghișeu
Un lucru este esențial: până în prezent, niciun solicitant nu a semnalat vreo neconcordanță în documentele eliberate.
De asemenea, timpii de așteptare au fost rezonabili, raportat la etapa actuală de repornire și testare a sistemului.
Datele de până astăzi sunt un prim indicator că activitatea se desfășoară în condiții bune, iar echipa OCPI Maramureș este pregătită să răspundă solicitărilor cetățenilor.
Cetățenii nu au motive de îngrijorare în ceea ce privește proprietățile lor. Continuăm să lucrăm pentru revenirea cât mai rapidă a tuturor serviciilor la normal.













