Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Șofer de 34 de ani, depistat cu alcoolemie după ce a fost oprit în trafic la Sighet

La data de 19 august a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău și ai Poliției Municipiului Sighetu Marmației, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe strada Bogdan Vodă din municipiu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna Rona de Sus.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT