Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

ACTIVITĂȚILE DE PICNIC ȘI CAMPARE: Recomandările jandarmilor montani

Jandarmii montani vin în sprijinul cetățenilor care își propun să iasă cu cortul în acest sfârșit de săptămână, informându-i că pe raza județului Maramureș activitatea de campare este permisă numai în locurile special amenajate în acest sens și semnalizate corespunzător.
În Munții Rodnei, pe teritoriul județului Maramureș, turiștii își pot amplasa cortul în zona Stației Meteo, la Tarnița la cruce, sub Vârful Repedea, în zona Puzdrelele, între Șaua Gărgălău și Șaua Galațului sau în zona Complexului Turistic Borșa. Cei care preferă apropierea de municipiul Baia Mare, pot alege zona lacului Nistru și Valea Chiuzbăii.
Jandarmii montani recomandă cetățenilor care merg cu cortul să țină cont de câteva reguli simple, dar foarte utile:

  • să se informeze asupra locului ales și să se asigure că în zonă nu au fost înregistrare apariții ale unor animale sălbatice cum este ursul. Dacă se știe că zona respectivă este frecventată de urși, e bine să se evite acea zonă;
  • să consulte prognoza meteo pentru a se echipa corespunzător, iar pe parcursul șederii să își ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că sunt în siguranță: lanternă, trusă de prim ajutor, un spray pentru insecte, apă, mâncare etc.
  • mâncarea trebuie împachetată într-un ambalaj închis astfel încât să nu răspândească miros și trebuie izolată de cort, agățată într-o creangă de copac astfel încât, dacă animalele sunt atrase de mirosul mâncării, să nu atace cortul, ci să se îndrepte înspre zona cu mâncarea;
  • animalele salbatice pot fi ținute la distanță prin folosirea unor haine spălate cu un balsam puternic, mirosul puternic emanat de acesta le alunga. Se pot folosi cearșafuri și pături spălate cu balsam, pentru a le pune peste sacul de dormit.
  • tot pentru a ține animalele la distanță, se pot folos spray-uri antiinsecte sau chiar lumânări ce, odată aprinse, emană un miros care alungă animalele, dar nu dăunează omului.
    Totodată, reamintim cetățenilor că activitatea de picnic și campare este reglementată de Legea nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, de Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și de OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și prevederile acestor legi trebuie respectate.
    Subliniem faptul că respectarea legii are ca scop prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului și asupra stării de sănătate a populației.
    De asemenea, mulțumim cetățenilor care țin mereu cont de recomandările noastre, dovedind prin aceasta că respectarea legii și atitudinea civică sunt esențiale pentru o conviețuire armonioasă .
Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT