La data de 22 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, împreună cu cei ai Poliției Orașului Borșa, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor abateri săvârșite de conducătorii auto.
Activitățile s-au desfășurat pe principalele artere rutiere din orașul Borșa, precum și pe DJ 187, între localitățile Poienile de sub Munte și Ruscova.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, au reținut cinci permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare.
Notă: Respectarea regulilor de circulație reprezintă o condiție esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Conducerea sub influența alcoolului, depășirile neregulamentare, neacordarea priorității și utilizarea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice pot avea consecințe grave. Polițiștii recomandă adoptarea unui comportament responsabil și adaptarea permanentă a conduitei la condițiile de drum și trafic.
La data de 22 august a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în comuna Leordina, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Borșa înspre Vișeu de Sus.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Leordina.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Notă: Consumul de alcool diminuează capacitatea de reacție și de apreciere a situațiilor din trafic, crescând considerabil riscul producerii unor accidente. Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să nu se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice și să aleagă întotdeauna o modalitate sigură de deplasare.
*****
La data de 22 august a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din Ulmeni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism care circula prin localitatea Chelința, înspre Mireșu Mare.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Chelința.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.










