Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

„Refugiul Speranței” – sfințit pe vârful Pop Ivan, în Munții Maramureșului

Luni, 24 august, pe vârful „Pop Ivan”, la altitudinea de 1.850 m, în Munții Maramureșului, a fost sfințit refugiul montan sugestiv numit „Refugiul Speranței”.
Slujba de sfințire a fost oficiată de către preoți din cadrul Protopopiatului Ortodox Ucrainean Sighetu-Marmației, Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, în frunte cu Părintele protopop Petru Rahovan.
Această acțiune a fost organizată în colaborare cu Asociația Huțulii Carpaților, reprezentată de domnul Nicolae Mișulec, și Salvamont Maramureș, reunind oameni și instituții care, prin implicare și solidaritate, au contribuit la realizarea acestui important proiect.
La finalul slujbei de sfințire au fost adresate mulțumiri tuturor celor care au contribuit la amplasarea și amenajarea refugiului: Departamentul pentru Situații de Urgență, Salvamont Maramureș, DM Lions Germania și DM Lions România – District 124 România.
Evenimentul din această zi a avut și o semnificație aparte, întrucât a coincis cu Ziua Independenței Ucrainei, anul acesta împlinindu-se – 35 de ani de la reînnoirea Independenței Ucrainei. Acest moment aniversar a fost, de asemenea, evocat în cadrul întâlnirii, amintind importanța libertății, solidarității și a speranței.
„Refugiul Speranței” va servi drept adăpost atât pentru persoanele aflate în dificultate sau refugiații care traversează zona montană, cât și pentru iubitorii muntelui, oferindu-le un loc de protecție și siguranță în condiții dificile.
Cu această ocazie a fost săvârșită și o Panahidă în memoria refugiaților care și-au pierdut viața în munți, fiind înălțate rugăciuni pentru odihna sufletelor lor.
Pe această cale, adresăm, mulțumiri tuturor participanților și tuturor celor implicați pentru truda, osteneala și dăruirea lor, prin care au făcut posibilă realizarea acestui refugiu. Fie ca „Refugiul Speranței” să își împlinească menirea și să fie, pentru fiecare om ajuns aici în momente grele, un adevărat loc de adăpost, siguranță și speranță.
Mulțumim pentru implicare, trudă și rugăciune preoților implicați ai Vicariatului Ortodox Ucrainean – Український Православний Вікаріат.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT