Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

ÎN TRAFIC: Șofer din Bocicoiu Mare, prins cu 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, accident cu ATV-ul la Borșa,„Blocada” în Ulmeni și mai multe zone rurale din Maramureș

Aseară, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Sarasău, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism, care se deplasa pe raza localității Bocicoiu Mare.

După verificarea documentelor prezentate de conducătorul auto, poliţiştii au efectuat testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul de 38 de ani, aflat la volanul autoturismului, a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.

Polițiștii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să dispună măsurile legale care se impun.

*****

La data de 28 august a.c., în jurul orei 23.40, polițiștii din Borșa au fost solicitați sa intervină pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

La fața locului au intervenit polițiștii care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un tânăr de 20 de ani, care conducea un ATV pe strada Decebal din localitate, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului.

De asemenea, verificările efectuate de polițiști au relevat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum și faptul că vehiculul în cauză nu a fost înmatriculat sau înregistrat.

Având în vedere aspectele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal, iar sub coordonarea procurorului de caz se continuă cercetările.

*****

La data de 28 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni, cei ai Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa și cei ai Secției 4 Poliție Rurală Leordina au desfășurat mai multe acțiuni, cu efective mărite în mediul urban și rural, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Activitățile au avut loc în orașul Ulmeni, precum și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală Fărcașa și Leordina, fiind organizate acțiuni tip Blocada.

La aceste acțiuni au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, jandarmi si polițiști de frontieră, fiind angrenate în total aproximativ 40 de forțe.

Polițiștii au legitimat 320 de persoane, au verificat peste 260 de autovehicule și au testat cu aparatele etilotest și drugtest aproximativ 100 de persoane.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.000 de lei.

Polițiștii au scos din trafic doi conducători auto care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
În cazul acestora, polițiștii au dispus măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

De asemenea, autoturismele care nu prezentau siguranță pe drumurile publice au fost oprite din a circula. Astfel, șase certificate de înmatriculare au fost reținute de polițiști până la remedierea problemelor constatate.

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va continua astfel de activități pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și pentru prevenirea faptelor antisociale.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT