Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

MISIUNE INCREDIBILĂ – Copil de 3 ani salvat de pe pervarzul unui geam situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Cuza Vodă din Baia Mare. Mama îl lāsase singur (foto / actualizare)

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Baia Mare au intervenit, în această seară, pentru salvarea unui copil în vârstă de 3 ani, care a ieșit pe pervazul unui geam situat la etajul I al unui imobil din municipiul Baia Mare, strada Cuza Vodă, nr. 4A.

La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă echipată cu pernă de salvare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare ușoară, un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Copilul a fost salvat în siguranță de pompieri și este evaluat medical la fața locului de către echipajul medical.

Ce spune Poliția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, ca urmare a unei sesizări la care au intervenit astăzi, 30 august.

În fapt, polițiștii au fost sesizați în jurul orei 19.30, despre faptul că pe pervazul geamului unui imobil situat la etajul I, se află un minor.

La fața locului au intervenit pompierii, care l-au salvat pe minorul aflat în pericol.

În cadrul verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că o femeie de 34 de ani a plecat din locuință și l-ar fi lăsat fără supraveghere pe fiul său, un minor de 3 ani, într-un imobil.

Având în vedere cele constatate, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Maramureș.

Polițiștii, sub supravegherea procuroului de caz, continuă cercetările în vederea documentării situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT