Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Vara în cifre la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare: peste 3.100 de ore de voluntariat

O vară plină de energie, implicare și dedicare pentru voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare. Activitatea desfășurată în ultimele luni a însemnat mii de ore de voluntariat, acțiuni de prevenire și intervenție, precum și participarea la numeroase evenimente din țară și din străinătate.

Potrivit bilanțului prezentat de organizație, 29 de voluntari activi au acumulat 3.119 ore de voluntariat pe parcursul verii.

Din totalul orelor de activitate, 294 de ore au fost dedicate educației și prevenirii, 2.346 de ore misiunilor de intervenție, iar alte 479 de ore au fost alocate instruirii și pregătirii voluntarilor.

Activitatea echipei s-a desfășurat atât la nivel național, în Maramureș și Covasna, cât și în cadrul unor activități internaționale în Lituania, Ungaria și Bosnia și Herțegovina.

Pentru intervenții, voluntarii au avut la dispoziție mai multe mijloace și structuri specializate, printre care Centrul Multirol Mobil de Intervenție, Postul de Prim Ajutor, Centrul de Asistență Implicați, Centrul de Comandă și Coordonare a Intervenției, precum și două autospeciale de prim ajutor.

Educație, prevenire și intervenție

Reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare subliniază că activitatea voluntarilor se concentrează pe trei direcții importante: educație și prevenire, situații de urgență și prim ajutor.

Prin activități educative, sesiuni de instruire și campanii de informare, voluntarii contribuie la pregătirea comunității pentru situații de urgență și la promovarea unui comportament preventiv.

În același timp, misiunile de intervenție și serviciile de prim ajutor asigurate la evenimente, competiții sportive și manifestații publice au avut ca obiectiv creșterea siguranței participanților.

„Volumul impresionant de activitate evidențiază maturitatea, profesionalismul și dedicarea unei echipe care a pus mereu binele comunității pe primul loc”, transmit reprezentanții organizației.

Prin proiectele și acțiunile desfășurate, voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare continuă să fie prezenți acolo unde este nevoie de sprijin, ducând mai departe tradiția Ordinului de Malta de aproape zece secole în sprijinul persoanelor bolnave, sărace sau aflate în situații de vulnerabilitate.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT