Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

„De la o idee, la o faptă bună”: două saloane de terapie intensivă intermediară pentru copii, amenajate la Spitalul Județean din Baia Mare

O inițiativă pornită de la Balul Inimilor, ediția a X-a, s-a transformat într-o investiție concretă pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Echipamentele medicale achiziționate în urma campaniei au fost predate, iar cele două saloane de terapie intensivă intermediară pentru copii au prins contur.

Proiectul a fost derulat în cadrul Balului Inimilor, ediția a X-a, organizat cu scopul de a strânge fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor medicale oferite copiilor.

Săptămâna trecută a fost făcut ultimul pas al proiectului: echipamentele medicale au fost predate unității medicale, iar cele două saloane de terapie intensivă intermediară pentru copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au fost amenajate.

Reprezentanții Rotaract T.E.A.M. Baia Mare au transmis mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în această inițiativă, de la donatori și susținători până la persoanele care au contribuit la organizarea și realizarea proiectului.

„Ne-am propus să facem mai mult decât să strângem fonduri. Ne-am propus să lăsăm ceva în urmă, acolo unde fiecare gest poate conta enorm”, au transmis reprezentanții Rotaract.

Potrivit acestora, fiecare donație și fiecare formă de sprijin au contribuit la transformarea unei idei într-un proiect cu impact direct asupra comunității.

Cele două saloane sunt destinate copiilor care au nevoie de îngrijire medicală specializată, investiția contribuind la crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și pentru cadrele medicale care îi îngrijesc.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT