La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați de către o tănără de 28 de ani, din comuna Vișeu de Jos cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras din curtea locuinței două biciclete.
În urma cercetărilor efectuate și a verificărilor desfășurate cu operativitate, polițiștii au identificat la scurt timp, patru tineri, din Ruscova, bănuiți că în aceeași zi, ar fi pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, de unde ar fi sustras două biciclete.
Prejudiciul a fost recuperat parțial.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.













