Sarbatoarea Castanelor
Zugraveli
Sarbatoarea Castanelor
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Femeie de 60 de ani, agresată de soț. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag efectueaza cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar sub supravegherea procurorului de caz, continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

În fapt, la data de 9 septembrie a.c., o femeie de 60 de ani a sesizat poliția despre faptul că a fost agrestă fizic de soțul său.

Polițiștii au efectuat primele verificări și au stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale.

Conform procedurii, polițiștii au evaluat riscul iminent de violență, stabilind că, pentru siguranța femeii se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

De asmenea, având în vedere aspectele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT