Angajații SC Drusal SA Baia Mare au vrut în această săptămână să igienizeze insulele ecologice de pe o stradă din Baia Mare. Numai că nu prea au putut din cauza mizeriei aruncate aiurea de o societate comercială dar și de o persoană fizică. Polițiștii locali din Baia Mare au intervenit imediat și au identificat cei care în loc să arunce gunoiul în interiorul recipientelor le-a aruncat în fața acestora.
Astfel, o societate comercială care se ocupă cu pariuri sportive a primit o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei, iar o persoană fizică a primit o amendă în valoare de 500 de lei!
Reprezentanții ADI Deșeuri Maramureș reamintesc că deșeurile trebuie separate și introduse în compartimentele destinate fiecărei categorii. Respectarea instrucțiunilor contribuie la funcționarea corespunzătoare a insulelor ecologice și la menținerea curățeniei în zonele rezidențiale.



Pentru sesizările privind deșeurile abandonate în apropierea eco-insulelor, băimărenii pot contacta Dispeceratul Poliției Locale Baia Mare la numărul 0372 702 702.












