În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de patrulare, au surprins și sancționat patru cetățeni cehi care desfășurau activități de tip off-road în zona Valea Gutâi, la poalele Munților Gutâi din apropierea orașului Cavnic.
Persoanele au fost depistate în timp ce se deplasau cu motocicletele special echipate pentru activități de off-road, încălcând prevederile legale referitoare la accesul cu astfel de vehicule în fondul cinegetic.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii montani au stabilit că este vorba despre patru cetățeni cehi care au închiriat un spațiu de cazare în zonă pentru a desfășura activități de agrement cu motocicletele în acea zonă. Pentru fapta lor, persoanele au fost sancționate contravențional cu suma de 4.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
Atragem atenția asupra faptului că activitățile de tip off-road pot fi desfășurate numai cu respectarea condițiilor de organizare și a normelor legale în vigoare.
Subliniem faptul că natura nu este doar un loc de recreere, ci și habitatul unor specii sălbatice care au nevoie de liniște și de spațiu pentru a trăi.