Locuitorii din Ciolt sunt invitați la două zile de creație și socializare, în cadrul unor ateliere de pictură dedicate atât copiilor, cât și adulților. Evenimentul, intitulat „Pictăm împreună”, își propune să încurajeze creativitatea și să creeze un spațiu în care participanții să se poată relaxa și conecta cu cei din comunitate.
Atelierele sunt coordonate de psihologul Ioana-Lorena Popescu, iar participarea este gratuită.
Organizatorii spun că activitatea este gândită nu doar ca o experiență artistică, ci și ca o oportunitate de a petrece timp împreună, într-un cadru relaxat.
„Copiii creează fără să se întrebe dacă se pricep. Desenează fără teamă că cineva va râde, fără să se compare și fără să creadă că există un mod «corect» de a fi creativ”, este mesajul transmis de organizatori.
Potrivit acestora, adulții ajung, în timp, să își piardă această libertate de a crea fără teama de greșeală sau de judecata celor din jur. Atelierul își propune tocmai să ofere participanților ocazia de a redescoperi bucuria procesului creativ.
Dincolo de partea artistică, atelierele urmăresc și coeziunea socială. Participanții vor avea ocazia să se întâlnească, să discute, să creeze împreună și să se bucure de o activitate desfășurată într-un cadru informal.
„Nu pentru a crea perfect, ci pentru a ne opri puțin, a ne relaxa mintea, a ne bucura de proces și pentru a ne da voie să încercăm fără frica de a greși”, transmit organizatorii.
Atelierele vor avea loc în zilele de 26 și 27 septembrie 2026, la Ciolt.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Cei interesați sunt invitați să transmită un mesaj pentru rezervarea unui loc și sunt încurajați să vină însoțiți de o persoană dragă.
Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.










