Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

AU CU CE ACUM: Poliția Locală Baia Mare a primit o motocicletă (video)

Poliția Locală Baia Mare are, începând de astăzi, o motocicletă în dotare. Noul mijloc de transport a fost predat cu ocazia Închiderii Sezonului Moto 2026 și provine dintr-o sponsorizare oferită de o companie din municipiu. Motocicleta ar urma să permită polițiștilor locali să ajungă mai rapid la sesizări, în special în perioadele cu trafic intens.

Momentul a fost marcat sâmbătă, 26 septembrie, în cadrul evenimentului dedicat închiderii sezonului moto din Baia Mare.

Viceprimarul municipiului Baia Mare, Ionuț Pârvu, a precizat că este vorba despre o premieră pentru Poliția Locală și a subliniat că puține administrații din țară dispun de un astfel de mijloc de transport.

„Anul acesta, cu ocazia închiderii sezonului Moto, Poliția Locală va beneficia de un nou mijloc de transport. Vom marca și o premieră. Este vorba de predarea unei motociclete pentru echipajele Poliției Locale a municipiului Baia Mare”, a declarat viceprimarul Ionuț Pârvu.

Motocicleta a fost oferită prin sponsorizare

Potrivit viceprimarului, motocicleta nu a fost achiziționată de municipalitate, ci a fost oferită Poliției Locale prin intermediul unei sponsorizări din partea unei companii din Baia Mare.

„Este o motocicletă oferită sponsorizare de o companie din municipiul Baia Mare. Este o premieră și cred că sunt foarte puține municipii sau orașe din România care beneficiază, la nivelul Poliției Locale, de un astfel de mijloc de transport”, a explicat Ionuț Pârvu.

Viceprimarul consideră că noul mijloc de transport va fi util în special pentru intervențiile în care timpul de deplasare este important.

„Din punctul meu de vedere, se va dovedi foarte util pentru că va fi benefic pentru deplasările rapide ale echipajelor de Poliție Locală”, a mai spus acesta.

Marius Velea, director Poliția Locală Baia Mare: „Este un mijloc de deplasare mult mai rapid”

Directorul Poliției Locale Baia Mare, Marius Velea, a explicat că motocicleta va putea fi utilizată pentru deplasarea la diferite sesizări care intră în competența instituției.

„Cu ocazia închiderii sezonului MOTO 2026, Poliția Locală a primit în dotare o motocicletă care va ajuta la deplasări mai rapide pentru diverse sesizări care intră în competența Poliției Locale. Blocaje în trafic, blocaje de garaje, locuri de parcare și așa mai departe”, a declarat Marius Velea.

Principalul avantaj ar urma să fie mobilitatea în zonele aglomerate ale municipiului. „Este un mijloc de deplasare mult mai rapid, mai ales în condiții de aglomerație și trafic intens”, a adăugat directorul Poliției Locale.

Baia Mare intră pe o listă scurtă de orașe

Motocicletele reprezintă încă o dotare mai puțin obișnuită în cadrul structurilor de Poliție Locală din România. Printre orașele în care utilizarea unor astfel de mijloace de transport de către Poliția Locală se numără București, Timișoara și Cluj-Napoca.

Odată cu primirea noii motociclete, Baia Mare se alătură orașelor în care Poliția Locală dispune de un astfel de mijloc de transport, destinat să faciliteze deplasarea în trafic și accesul mai rapid la sesizările care intră în competența instituției.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT