În spatele fiecărei cifre se află oameni, familii și proprietăți. Sunt situații care își găsesc, în sfârșit, rezolvarea și drepturi de proprietate care capătă siguranța juridică de care fiecare cetățean are nevoie.
Lunile trecute au venit însă cu provocări importante. În urma atacului cibernetic, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, iar sistemele informatice ale ANCPI funcționează încă parțial. Activitatea privind Titlurile de Proprietate a întâmpinat, la rândul ei, dificultăți.
„Nu am lăsat însă aceste dificultăți să blocheze activitatea. La OCPI Maramureș am căutat și am identificat soluții. Am revenit la o modalitate de lucru utilizată anterior implementării DDAPT, care ne permite editarea și tipărirea Titlurilor de Proprietate fără utilizarea internetului”. spune Daniela Onița-Ivașcu.
Rezultatul este unul concret:
124 de Titluri de Proprietate emise în septembrie
1.787 de Titluri emise în perioada ianuarie–septembrie 2026
„Pentru noi, fiecare titlu înseamnă mai mult decât o cifră într-un bilanț. Înseamnă muncă, responsabilitate și, mai ales, un pas înainte pentru oamenii care așteaptă ca dreptul lor de proprietate să fie recunoscut și consolidat.
Dincolo de tehnologie, oamenii fac diferența.
Le mulțumesc colegilor de la OCPI Maramureș pentru seriozitate, dedicare și munca susținută, precum și tuturor partenerilor instituționali pentru colaborarea de zi cu zi. Continuăm. Cu responsabilitate, cu respect față de cetățeni și cu preocuparea de a transforma fiecare dificultate într-o soluție”, a mai spus Daniela Onița-Ivașcu.










