Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz s-a produs joi, 1 octombrie, în localitatea Bulgari, județul Sălaj.
Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel la 112, în jurul orei 15:05, cu privire la producerea accidentului rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei.
În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 69 de ani, din comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, conducea un autoturism pe drumul județean 108D, la ieșirea din localitatea Bulgari spre Sălățig.
În împrejurări care urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor, autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un autobuz.
Autobuzul era condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Sălățig.
În urma impactului, conducătorul autoturismului și o femeie de 66 de ani, din comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, pasageră în mașină, au suferit leziuni.
Șoferul autobuzului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Potrivit informațiilor comunicate de IPJ Sălaj, până la momentul transmiterii datelor, conducătorul autoturismului nu a putut fi testat.
Circulația rutieră în zona producerii accidentului a fost blocată.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa stiridinsalaj.ro









