La data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Săliștea de Sus au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat conducea un autoturism și efectua manevra de mers înapoi, ar fi surprins și accidentat o minoră de 7 ani.
Conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea și ar fi părăsit locul accidentului rutier, fără încuviințarea poliției. După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului ar fi părăsit locul accidentului.
În urma impactului, minora a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ca urma a verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, la scurt timp, atât autoturismul implicat în accident, cât și conducătorul auto, un bărbat de 62 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând concentrația de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
ACTUALIZARE
În urma accidentului rutier din localitatea Săliștea de Sus, în care o minoră ar fi fost surprinsă și accidentată de un bărbat care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar, ulterior ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier, fără încuviințarea poliției, cercetările au fost preluate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș.
Conform buletinului de analiză toxicologică emis de instituția medicală competentă, bărbatul avea o îmbibație alcoolică de peste 1,50 g/l alcool pur în sânge.
Ieri, 10 octombrie a.c., având în vedere cercetările efectuate și probatoriul administrat în cauză de polițiști, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, bărbatul de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
În cursul zilei de astăzi, 11 octombrie a.c., cel în cauză urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Ce spune instanța
| GAGA GHEORGHE | Inculpat |
Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. „e” Cod procedură penală: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti în dosarul nr.333/201/P/2026 şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului G.G., în prezent reţinut în Arestul I.P.J. Baia Mare, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: -vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 1 din Codul Penal, -părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, faptă prev. și ped. de art. 338 alin. 1 din Codul Penal și -conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și alin. 2 din Codul Penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2026, până la data de 09.11.2026, inclusiv. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului privind luarea faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Respinge cererea formulată de inculpat privind luarea faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.10.2026, ora 15.10. Document: Încheiere de dezînvestire 359/2026 11.10.2026
Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.











