În perioada 8-9 octombrie a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, polițiștii maramureșeni au desfășura activități în cadrul unei acțiuni pe linie silvică, având ca obiectiv verificarea legalității exploatării, transportului, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.
Pe parcursul derulării acțiunii, au fost oprite și verificate 114 autovehicule, dintre care 22 care transportau materiale lemnoase.
În urma verificărilor, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 44.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 75,8 metri cubi de material lemnos, în valoare de 36.034 de lei.
Cu ocazia verificărilor efectuate la depozitele de material lemnos, polițiștii au constatat că un operator economic ar fi deținut un volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în minus dintre volumul stocului fizic și volumul stocului scriptic, înregistrat în sistemul informațional pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând ca în continuare să fie dispuse măsurile care se impun.
Desfășurarea unor astfel de activități va constitui și în perioada următoare o prioritate, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic, precum și a verificării respectării prevederilor legale privind proveniența și transportul materialelor lemnoase.












