Trei bărbați au murit, iar alți trei au primit îngrijiri medicale la fața locului, în urma unui accident de muncă produs la un rezervor de apă din Quinta do Lago, municipiul Loulé, în Algarve. Victimele aveau 21, 24 și 40 de ani și erau de naționalitate română. Conform informațiilor obținute de www.vasiledale.ro cei trei erau din comuna maramureșeană Poienile de Sub Munte.
Informația a fost inițial publicată de un site-ul de știri portughez Jornal de Notícias, care a mai dezvăluit că victimele aveau 21, 24 și 40 de ani și erau de naționalitate română. Cele trei persoane rănite, cu vârste cuprinse între 50 și 52 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.
Noticias ao Minuto a contactat Comandamentul Operațiunilor de Ajutor din Districtul Faro (CDOS), care a confirmat cele trei decese și cele trei persoane care necesită asistență.
Garda Națională Republicană (GNR) din Faro a precizat pentru Notícias ao Minuto că muncitorii „au fost găsiți fără viață”. Aceștia se aflau „în interiorul unui rezervor de apă dintr-o casă și efectuau lucrări de hidroizolație ” .
Alerta a fost declanșată la ora 12:53. 30 de persoane cu 13 autovehicule au intervenit la acest caz. Autoritatea pentru Condiții de Muncă (ACT) se va deplasa la fața locului.










