Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Tânăr de 24 de ani, fără permis, depistat după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor în Baia Mare

La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Păltinișului din municipiu.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, continuându-și deplasarea, după care ar fi abandonat autoturismul și ar fi încercat să se sustragă, fugind de la fața locului.

Polițiștii au pornit de îndată în urmărirea acestuia și a pasagerilor aflați în autoturism, aceștia fiind depistați la scurt timp.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul de 24 de ani aflat la volanul autoturismului nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, s-a stabilit că autoturismul condus de acesta avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare care nu îi aparțin.

În cauză, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Polițiștii reamintesc faptul că respectarea legislației rutiere și adoptarea unui comportament responsabil la volan sunt esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT