Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Trei infracțiuni constatate de polițiști la un șofer oprit în Sighetu Marmației

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației, în timp ce desfășurau activități în cadrul planului de acțiune privind vehiculele cu postul de conducere pe partea dreaptă, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Iapa din municipiu.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 52 de ani, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autoturismului îi fusese atribuit un număr de înmatriculare de către autoritățile din Marea Britanie, însă vehiculul figura ca fiind exportat.

Conducătorul auto a fost transportat la spital în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și punerea în circulație unui vehicul neînmatriculat.

Polițiștii atrag atenția că lipsa permisului de conducere și consumul de alcool la volan reprezintă riscuri majore pentru siguranța rutieră. Respectarea legislației și adoptarea unui comportament responsabil în trafic pot preveni accidentele și pot salva vieți.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT