Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

ÎN TRAFIC: Autoutilitară scăpată de sub control în Baia Mare, șoferul era sub influența alcoolului. Dosar penal pentru un tânăr din Bârsana, prins conducând fără drept

La data de 19 octombrie a.c., un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Baia Mare, în timp ce conducea o autoutilitară pe o stradă din municipiu, a acroșat gardul și poarta unui imobil, provocând pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Reamintim conducătorilor auto că respectarea prevederilor legale privind conducerea vehiculelor sub influența alcoolului reprezintă o condiție esențială pentru siguranța rutieră. Consumul de alcool afectează capacitatea de a conduce în siguranță și constituie un factor de risc major în producerea unor evenimente rutiere cu consecințe grave.

*****

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Bârsana.

La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Bârsana, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea permisul de conducere anulat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar polițiștii continuă cercetările.

Polițiștii reamintesc faptul că respectarea normelor rutiere reprezintă o responsabilitate a fiecărui participant la trafic. Conducerea unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat constituie infracțiune și atrage răspunderea penală.

*****

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, au desfășurat o acțiune pe raza localităților Șomcuta Mare și Mogoșești, în scopul prevenirii faptelor antisociale și creșterii gradului de siguranță publică și rutieră.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 29 de persoane și au controlat 25 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2.500 de lei. Totodată, ca măsuri complementare, au fost reținute două certificate de înmatriculare și două plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Polițiștii maramureșeni vor continua desfășurarea unor astfel de acțiuni, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT