Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Spitalul Clinic Județean de Urgență Baia Mare, în roz pentru speranță

În zilele de 27 și 28 octombrie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare va fi iluminat în roz, în cadrul lunii dedicate conștientizării cancerului de sân.

În fiecare minut, peste patru femei din întreaga lume primesc diagnosticul de cancer de sân, iar cel puțin una își pierde viața din cauza acestei boli.

Dincolo de statistici, fiecare diagnostic înseamnă o poveste de curaj. Dedicăm aceste zile pacientelor care se confruntă astăzi cu boala, celor care au învins-o și celor care vor rămâne mereu în amintirea noastră.

Deoarece depistarea precoce poate salva vieți, în aceleași zile vă invităm la consult senologic gratuit, în cadrul Spitalizării de zi, în intervalul orar 09:00–14:00. Consultul se adresează tuturor femeilor interesate. Mamografia gratuită se efectuează doamnelor cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, conform recomandărilor de screening.

Vă încurajăm să transmiteți acest mesaj mamei, soției, surorii sau prietenelor dumneavoastră. Un gest simplu poate face diferența.
În octombrie, rozul este mai mult decât o culoare. Este un simbol al speranței și un îndemn de a avea grijă de propria sănătate.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT