Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Turiști rătăciți în zona Cascadei Cailor, conduși în siguranță de jandarmii montani înapoi la Borșa

Ieri după-amiază, în jurul orei 18:00, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Borșa au fost solicitați, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru găsirea unui grup de turiști care s-ar fi rătăcit în zona Cascadei Cailor.

Aflați în serviciul de patrulare în zona montană, jandarmii au pornit imediat în căutarea acestora, reușind să îi localizeze în scurt timp.

Turiștii erau speriați, întrucât se lăsase întunericul, iar teama de o posibilă întâlnire cu urșii le sporise îngrijorarea. Din fericire, aceștia nu aveau nevoie de îngrijiri medicale, iar jandarmii montani i-au însoțit și i-au condus în siguranță înapoi în orașul Borșa.

Pentru a evita astfel de situații, recomandăm turiștilor să țină cont de câteva recomandări înainte de a porni pe traseele montane:
-să se informeze în prealabil cu privire la traseul ales și la durata estimată a drumeției;
-să înceapă deplasarea suficient de devreme, astfel încât să se poată întoarce înainte de lăsarea întunericului;
-să nu se abată de la traseele marcate și nu se aventureze pe cărări necunoscute;
-să verifice prognoza meteo și să se asigure că au echipamentul necesar;
-să aibă un telefon încărcat și, în situații de urgență, să apeleze numărul 112.

Muntele este minunat, dar trebuie respectat! O drumeție reușită înseamnă nu doar bucuria de a descoperi natura, ci și responsabilitatea de a ne întoarce în siguranță acasă.
Jandarmii montani vă sunt alături, însă prevenția începe întotdeauna înainte de a porni pe traseu.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT