Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

„Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu are nevoie de tine”: Campanie preventivă la Groși

Uneori, cele mai importante semnale de alarmă sunt cele pe care copiii nu le exprimă în cuvinte. În spatele tăcerii, al retragerii sau al unei schimbări de comportament se pot ascunde situații care necesită atenția și sprijinul adulților.

Pornind de la acest mesaj, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Școala Gimnazială din Groși, în cadrul campaniei „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”

La întâlnire au participat peste 60 de părinți, alături de primarul localității și directorul unității de învățământ, discuțiile fiind axate pe rolul esențial al familiei în prevenirea și identificarea timpurie a situațiilor de risc în care pot fi implicați copiii.

Polițiștii au atras atenția asupra importanței observării schimbărilor de comportament, a comunicării deschise și a implicării constante a părinților în viața copiilor. Totodată, au subliniat că lipsa unei solicitări explicite de ajutor nu înseamnă, în mod necesar, absența unei probleme.

Activitatea a evidențiat importanța colaborării dintre familie, școală și poliție, ca factor esențial în prevenirea violenței și protejarea copiilor.

Pentru că un copil nu trebuie să ceară ajutor pentru a fi observat, iar siguranța lui începe cu adulții care aleg să fie atenți.

Polițiștii maramureșeni continuă activitățile preventive, având convingerea că prevenirea începe prin comunicare, iar protecția copiilor se construiește prin implicare.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT